Psihologia Artei
"Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă." (Edgar Degas)

Pe urmele Artei Contemporane

Categoria:
"I have looked high, I have looked low but I couldn´t find anything. Not a sausage." Cam asa as descrie eu periplurile mele in cautarea sensului artei contemporane. Arta moderna (de la impresionisti pana la Al Doilea Razboi Mondial) inca mai are un sens, inca poate fi impartita in curente, catalogata, categorisita, etc. Arta contemporana, adica arta creata de la Al Doilea Razboi Mondial pana in clipa de fata, este insa greu de punctat cu degetul, avand in vedere ca fiecare artist a creat ceea ce i-a tunat lui prin cap, definindu-si propriul stil. E greu de facut o lista a curentelor artistice contemporane datorita faptului ca in general exista cel mult zece artisti care sa creeze in acelasi curent si niciunul dintre ei nu s-a deranjat sa trimita cate un email restului de muritori de pe aceata planeta in care sa spuna: "O data cu mine s-a nascut un nou curent in arta".
"Muzica este superioara picturii, pentru ca muzica nu se foloseste de un suport real, ci este abstracta. Ea rezista doar prin sunet, prin materia ei de baza, in timp ce pictura este parazitara, este obligata sa reproduca realitatea ca sa existe." (George Enescu (1881 - 1955))
Care realitate George? A mea sau a ta, a artistului sau a privitorului? Realitatea materiala a secolului XIX sau cea abstracta a secolului XX? Pictura a incetat sa mai reproduca realitatea de mult, dar ups!, tu pe vremea cand arta se convertea in "contemporana" erai deja oale si ulcele. Ca si orice alta felie de viata care ne inconjura, in momentul de fata si arta evolueaza (?) intr-un iures nemaiintalnit in trecut. Orice artist, mic sau mare, cunoscut sau uitat, isi stoarce creierii si imaginatia si demonii interiori pentru a crea ceva nou, inedit, pentru a reda o perspectiva diferita asupra lucrurilor, pentru a exprima ceva ce altii nu au mai exprimat exact in aceeasi forma, in fine, pentru a fi primul care "a facut sau zis asta". Istoria ne invata ca doar primii nascuti din sange pur vor intra in manualele scolare.
Ca tot vorbeam de artisti... Cine sunt ei? Mai demult erau cine vreau Papii sa fie, apoi cine a vrut burghezia sa fie, boss-ii cu bani sau persoanele cu relatii. In contemporaneitate insa oricine poate fi artist. Renumit sau nu, cu unul sau doua joburi la care merge zilnic, pictand, compunand, sculptand, etc doar in timpul liber, in aparenta tot ce trebuie sa faca cineva in prezent pentru a fi artist e sa se autoproclame artist. Imi aminteste de domnitorii care se autoproclamau domnitori si nimeni nu ridica un deget de frica lor. Sa ne fie oare si noua frica de artisti? Pana una alta pot fi persoane irascibile, instabile, intr-o perpetua cautare, nevrotice, antisociabile, etc. Daca ne arunca hodoronc-tronc o felie de perspectiva abstracta la picioare? Eu una as sta departe de ei cand sunt in durerile creatiei. Ah, era sa uit, ce se alege de arhitecti? Arhitectura e parte dintre cele sapte arte consacrate. Dar azi oricine trage doua linii drepte cu un linear si are o diploma e numit arhitect. E arhitectul zilelor noastre un artist sau nu? Sunt monstrii gigantici din sticla si otel arta? Ce exprima o cladire in forma de cub cu geamuri de termopan si usa blindata? Frica omului contemporan, numarul in crestere a cazurilor de violenta, criza economica, lipsa de bun gust, simplitatea dura la care ne-am redus viata si lipsa de frumosul de care ne privam ochii pentru ca oricum suntem bombardati de prea multi Kb de informatie zilnic si nu mai avem timp oricum sa ne auncam o privire la ce ne inconjoara? Am uitat ce e cel mai important in viata, luptam orbeste fara a ne mai gandi macar la pentru ce luptam? O anecdota spune ca "a fost odata un pescar, care avea o barcuta cu care iesea ziua in larg si prindea peste. Cand strangea suficient peste, se intorcea la mal si petrecea dupa-masa impreuna cu sotia si copii, privea marea, era fericit si ducea o viata linistita. Intr-o zi, la pescarul nostru a venit un economist care l-a intrebat de ce nu prinde mai mult peste, surplusul sa-l vanda, cu timpul sa isi cumpere o barca mai mare, apoi doua, trei, o flota, sa se mute la oras si sa isi faca o companie mare si puternica. Pescarul l-a intrebat la ce bun toate acestea? Economistul i-a spus atunci, ca in felul asta, cu timpul isi va putea cumpara o casa pe malul marii iar la batranete va putea sa se retraga in ea, sa se relaxeze, sa priveasca marea, sa se joace cu nepotii si sa duca o viata linistita..."
Provocator, desacralizator, in aparenta ironic si zeflemitor, Piero Manzoni a marcat un moment de profunda reflexie in arta. Dupa ce a ajuns faimos la o varsta frageta (a murit in 1963 la numai 29 de ani), Mazoni si-a dat seama de cat de precara era judecata critica asupra artei si de momentele grele prin care aceasta trecea. Cu un puternic sens polemic dar si cu o urma de melancolie, Manzoni a demonstrat ca "tot" ce produce artistul poate fi considerat "arta" si vandut pe o piata in care preturile cresteau la viteze fulminante si incontrolabile. In diverse ocazii Mazoni si-a lasat autograful pe mana fanilor sau si-a lasat amprentele pe oua. Dar asta nu e nimic. Culmea provocarii a fost momentul in care a inceput sa-si vanda propriul rahat, frumos ambalat in 90 de conserve "limited edition" cu eticheta "rahatul artistului". Conservele erau insotite de un certificat de garantie si vandute la pretul lor in aur. Galeria Tate a platit $35.000 pentru o astfel de conserva. Pe banii nostrii!!! Ca Doamne, numai noi stim cat platim taxe la stat si apoi statul aloca bani muzeelor pentru a cumpara rahat? Unde oare ne-au scapat fraiele din maini? Cert este ca jumatate din aceste faimoase conserve au explodat intre timp, se presupune ca potrivit planurilor artistului, care viziona rahat imprastiat pe peretii protectori de sticla ai muzeelor. Acum la cine sa mai mergi sa bati la usa sa te plangi ca certificatul de garantie e de rahat?
Nu demult, Charles Saatchi (faimosul colectionar de arta englez) si prietena au fost subiect de prima pagina. Intorsi acasa au gasit podeau bucatariei imbibate in sange. Nu, nu avusese loc nici o crima, ci pur si simplu muncitorii care ii redecorau bucataria au scos din priza frigiderul. In frigiderul cu pricina se afla o sculptura de Marc Quinn intitulata "Self", un bust acoperit in sangele inghetat al artistului. Unde esti tu Tepes Doamne...?

"My Bed," de Tracy Emin

Un alt exemplu de "arta contemprana" ar fi "My Bed," de Tracy Emin, care nu e altceva decat un pat ravasit si cu sticle de alcool in jur asezat intr-un muzeu. Dar si mai socant e poate faptul ca artista a fost propusa pentru premiul Turner, unul dintre cele mai prestigioase premii englezesti. Ar mai fi si "Away From the Flock," de Damien Hirst, o oaie moarta intr-o cutie cu formol, arta colorata din cutii de Coca-Cola si capace de bere, taieturi din ziar si alte cele, dar totul a inceput cu "Fountain" de Marcel Duchamp. Intri intr-un muzeu de arta contemporana si in mod cutremurator realizezi ca singura forma de arta prezenta sunt descrierile explicative de pe pereti. Cineva si-a rupt capul sa scrie ceva atat de profund! Ceea ce nu se mai poate spune despre piesele lataretee, expuse in spatii mari din muzee. Dar stati putin, obiectele astea la care dintre cele sapte arte se incadreaza? Aaaaa... Pai sa vedem... Un pat, o oaie, un rahat, o balta de sange, conserve si taieturi din ziare... Si ce a creat artistul? Noua ordine a lucrurilor? Arta contemporana e ironica si mai deloc placuta ochiului. Arta contemporana trebuie sa sochete, sa produca o reactie. Daca nu, nu are valoare. Frumosul nu mai este un scop in arta.
"Away From the Flock," de Damien Hirst
Arta contemporana foloseste ca si materie prima obiecte gata facute, nu se mai deranjeaza sa sculpteze figura in bronz sau sa picteze pe panza caci artistul contemporan simte cum ii fuge timpul de sub picioare, se urca un masina lui de cursa si se grabeste sa creeze. Cantitate! Cat mai mult, numai sa fie, caci stie ca tot ce produce el are valoare, stia el Manzoni ce stia. In ziua de azi poti vinde si rahat daca esti bun comerciant. Artistul modern merge la mall, isi cumpara de acolo ziare si reviste spre ciopartire si sarme pentru noua sculptura, mai trece in drum spre casa si pe la bar, cere barmanului o vodka si o cutie cu capace de racoritoare... Barmanul e mandru. Simte ca contribuie si el la istoria artei, chiar daca nu are nici cea mai vaga idee ce e aia, dar suna suficient de pompos.... Artistul e superstar, artistul da autografe, poate ii da si lui unul pe un servetel mototolit... Uau! Aia inseamna nu doar autograf ci si amprente si cu un pic de noroc si un pic de saliva. Barmanul e norocos! Diseara poate vinde servetelul la mii de euro pe EBay!

"Fountain" de Marcel Duchamp

In ultimele decenii arta si-a schimbat intr-atat cursul incat cu greu Manet ar mai putea-o recunoaste drept arta. O data cu impresionistii arta a devenit tot mai abstracta si intr-un final absurda. Noi, ca public, inghitim orice. E oare o forma de autosupliciu? Daca nu intelegem ceva, ni se arunca in fata explicatia aia cu arta contemporana elitista, numai cei alesi o pot intelege si ca trebuie sa ai o pregatire in domeniu pentru a o incadra in context si o vedere de asamblu a timpurile in care traim... Bullshit! Criminalilor! Ati omorat Arta!

"Intr-o cultura obsedata de imagini, de ce a incetat arta sa insemne ceva?" Eric J. Iannelli
1 comentarii:

arta nu reproduce vizibilul, ci face vizibil (Paul Klee)


Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.

Blog Widget by LinkWithin

Alegoria Picturii de Jean Restout

Ultimele articole