Top 5 Scenic Places To Stay In Canada
2 days ago
Rembrandt Van Rijn
Rembrandt (1606 - 1669) este considerat a fi unul dintre cei mai mari pictori din istoria Europei si cel mai important din istoria Olandei. A trait in Epoca de Aur, dobandind succes inca din tinerete. Poate in prezent este cel mai bine cunoscut pentru autoportretele sale, atat de sincere si de oneste incat trasaturile fetei se transforma intr-o oglinda a gandurilor si sentimentelor. Fiecare autoportret este o imagine a devenirii artistului ca si om, o carte deschisa a unei vieti traite nu in umbra, ci in lumina. Chiar daca viata lui Rembrandt este marcata de tragism si greutati financiare, picturile si desenele sale au ramas populare printre contemporani de-alungul vietii atistului, iar reputatia sa neatinsa.
Cele doua autoportrete pictate cu doar cativa ani inainte de moartea artistului ne dezvaluie o fata dezbracata de orice prefacatorie, o privire sincera care nu e indreptata spre privitor ci catre el insusi, judecandu-se cu candoare si ingaduinta. Aceste autoportrete sunt niste confesiuni miscatoare, arta de cel mai inalt rang nascuta din esec personal.
"Portretul mamei pictorului" de Rembrandt ------------------------------ "Portretul Saskiei" (1633) de Rembrandt
Rembrand este un povestitor inascut. Aseaza in fata noastra personajele si uneltele pentru a tese dintr-o pictura o poveste. In fata acestor protagonisti tacuti te intrebi inevitabil cine sunt, de unde vin, care e viata lor. Sunt bine, sanatosi, iubiti? Rembrandt picteaza drama vietii pe chipurile semenilor cu o empatie uluitoare, dand dovada nu doar de autocunoastere ci si de o intelegere generala a lumii si a naturii umane. Rembrandt a fost un psiholog inascut, cu o singura exceptie: nu a semnat niciodata hartia cu confidentialitatea datelor personale.
"The Night Watch" (1640 - 1642) de Rembrandt
Rijksmuseum, Amsterdam
"The Night Watch" este cea mai mare pictura de Rembrandt. Isi trage numele de la faptul ca atunci cand a fost redescoperita era atat de inegrita de vreme incat cu greu se puteau "citi" in ea personejele, parand intr-adevar o scena care avea loc noaptea. Dupa ce pictura a fost curatata s-a ajuns la conclutia ca muschetarii din scena sunt asezati de fapt in plina lumina si ca evenimentul imortalizat se petrece ziua in amiaza mare.
"Filosof meditand" (1632) de Rembrandt
Muzeul Louvre, Paris
"Filosoful meditand" este fara doar si poate pictura mea preferata de Rembrandt. Scara spiralata, probabil un simbol al transcendentei si a naturii ascendente caracteristica gandirii contemplative, este de o frumusete extraordinara, vag luminata de acea lumina calda si comfortabila care intra pe fereastra. Pictura are doi protagonisti, fiecare cu sursa sa de lumina. Barbatul este luminat de o lumina divina, puternica, femeia din cealalta parte a imaginii este luminata de flacarile unui foc terestru. "Filosoful meditand" este alegoria unui simbol mult mai vechi si profund, Yin & Yang, care descrie dualitatea dintre lumea spirituala si cea pamanteana, lumina din intuneric si intunericul din lumina. Yin este asociat cu pamantul, femeia, intunericul si pasivul, Yang este asociat cu cerul, barbatul, lumina si activul. Cunostea oare Rembrandt acest simbol oriental cand a pictat "Filosoful meditand" sau pur si simplu aceasta pictura sta ca o dovada vie a faptului ca nimic nu e nou sub soare, ca suntem oameni indiferent de rasa sau natie si ca indiferent de experientele de viata ale fiecaruia, ajungem in linii mari la aceleasi concluzii. "Filosoful meditand" este o meditatie asupra filosofiei universalitatii gandirii.
"Rapirea Europei" de Rembrandt
O caracteristica a operei lui Rembrandt este folosirea tehnicii numite chiaroscuro imprumutata de la Caravaggio, dar pe care o adapteaza propriului sau stil. Prezentarea dramatica si vie a subiectelor, in contradictie cu rigiditatea din pictrurile contemporanilor sai si un adanc sentiment de compasiune fara de persionajele sale, netinand cont de bogatia sau varsta acestora, ne face sa-l simtim pe Rembrandt aproape. Sotia sa Saskia si fiul sau Titus apar adesea in pictrurile lui Rembrandt, fie ca personaje mitice, istorice sau biblice.
"Familia Sfanta" (1640) de Rembrandt ---------------- "Iisus in furtuna pe lacul Galilea" (1633) de Rembrandt
Muzeul Louvre, Paris -------------------------------------- Furata in 1990 din Muzeul Isabella Stewart Gardner
Sange din sangele lui Marc Quinn
Se povesteste ca a existat odata un om pe nume Marc Quinn. In aparenta era un om ca toti oamenii, dar in esenta era artist. Quinn a fost nascut in Londra in 1964 din mama umanoida si crescut cu lapte. Cand a devenit flacau a plecat in lume sa-si caute norocul si a studiat la Cambridge pentru o vreme. A fost coleg de apartament cu Damien Hirst, totu-n tot pentru a demostra ca cine se-aseamana se-aduna. Si da, se pare ca in povestea asta e suficient sa te crezi artist pentru a deveni artist.
"Planet" de Marc Quinn
Dar sa zicem ca lumea contemporana e cu fundul in sus, ca Arta are crize de personalitate si ca incearca cu disperare sa gaseasca un colac de salvare. Arta s-a prins in hora cu Filosofia si cu Critica la sange, numai ea stie pentru ce. Dar ca tot pomeneam de sange... O data la cinci ani Marc Quinn sculpteaza cate un autoportret din propriul sange inghetat. Ultima versiune, adica v4.0 dateaza din 2006 si recent National Portrait Gallery din Londra a pus labutele pe ea pentru £300.000 si o pastreaza la loc de cinste la -18ºC. "Aceasta piesa este o sarbatoare a puterii corpului uman" spune Quinn. Avand in vedere ca aceasta ultima versiune a "Self"-ului are de patru ori mai mult sange decat un om normal, cine sunt eu sa-l contrazic? Va povesteam in "Pe urmele Artei Contemporane" despre patania lui Charles Saatchi cu primul "Self" (1991) a lui Marc Quinn. Ei bine, nu se stie exact daca stirea a fost in totalitate adevarata avand in vedere ca ulterior acelasi bust sculptat din 10 pints de sange inghetat de Marc Quinn a fost revanduta pentru £1.5milioane si parea intact. Marc Quinn nu a comentat niciodata asupra incidentului si nici nu a dezvaluit nimanui daca sculptura a fost restaurata. Oricum, intre timp "Self" are mai multe variante, reprezentandu-l pe Marc Quinn la diferite varste, asemeni unui Rembrandt contemporan (Quinn a declarat ca pictorul baroc i-a servit drept inspiratie).
"Alison Lapper insarcinata" (2005) de Marc Quinn
Seria lui Quinn de persoane cu membre amputate este o punte ciudata catre perfectiunea statuilor grecesti si romane din antichitate. "Alison Lapper insarcinata" instalata temporal in Trafalgar Square (Londra) este portretul unei femei nascute fara maini. Daca Quinn intr-adevar sarbatoreste mai mult viata decat moarte si daca moartea i se pare atat de plictisitoare precum sustine, oare imortalizarea in marmura alba a unui trup mutilat schimba cu ceva relatia dintre cele doua poluri opuse ale existentei?
"Sfinx" (2005) de Marc Quinn --------------------------------------"Siren" de Marc Quinn
Adesea sculpturile lui Marc Quinn subliniaza conflictul dintre "natura" si "cultura", conflict care se reflecta in psihologia omului contemporan. Si pana una alta omul mai ca are dreptate. Suntem fiinte adanc inradacinate in cultura in care crestem si cu greu putem accepta valorile unei alte culturi. "Ingerul" lui Marc Quinn nu are nimic din inocenta unui ingeras inaripat, balai si bucalat de Botticelli. Singurul punct comun intre ingerii nostrii si ingerul lui Quinn e postura ingenunchiata si mainile impreunate. E doar un alt punct de vedere. Marc Quinn ne comunica oarecum ca se poate gandi si in afara cutiei.
"Inger" de Marc Quinn
"Kate Moss in pozitie de yoga" de Marc Quinn
Alte teme intalnite in opera lui Quinn sunt hibridarea si modificarea genetica. "Garden" (2000) de exemplu este o instalatie cu flori extraordinar de frumoase care nu se vor ofilii niciodata. Quinn a facut uz de asemenea si de potentialul artistic al ADN-ului. "Gradina ADN" (2001) contine ADN-ul a 75 specii de plante si a doua fiinte umane. Este o reproducere a Gradinii Edenului la nivel celular. Poetic spus si facut. Incercam sa intelegem lumea in care traim si propria fiinta prin mijloace stiintifice si artistice. Vom ajunge insa vreodata sa ne cunoastem cu adevarat?
"Garden" de Marc Quinn
Continui sa cred ca scopul artei se sprijina pe dimensiunea estetica. Poate tocmai de aceea un cap de sange care imi aminteste de pataniile boierilor lui Tepes nu ma face sa cad in genunghi de admiratie. Eu sunt dintre aceia care privesc capul rosu inghetat cu repulsie si ma indrept rapid catre stecher inainte de a ma surprinde cineva. In schimb "Planet" imi starneste altceva. Cum e posibil oare ca acelasi om sa le fi facut pe amandoua?
"Self" de Marc Quinn
Barocul
Original cuvant portughez care inseamna "forma iregulara", "Barocul" a intrat in lumea artei pe poarta pescarilor de perle. Barocul s-a nascut in Roma la inceputul secolului XVII, in parte ca si reactie la Manerismul secolului XVI. Noul stil artistic era fidel emotiilor, dinamismului vietii si detaliilor. Drama umana era un element vital in pictura baroca iar gesturile teatrale si emotiile intense de pe chipurile protagonistilor erau luminate cu chiaroscuro si pictate in culori vi.
In timpurile Renasterii, lumea artistica a fost dominata de Florenta si Venetia, dar in perioada baroca Roma a devenit cel mai important centru artistic, fiind vizitata de catre artisti din toata Europa. In Italia si Spania (vezi "Las Meninas" de Diego Velazquez), biserica catolica care a supravietuit Reformei protestante, a dus campanii Contra-Reformiste, renascand mai viguroasa ca niciodata si a pus presiune asupra artistilor pentru a cauta realismul cel mai convingator, o forma de a face din Scriptura o realitate palpabila pentru credinciosi. In nordul protestant, Rembrandt si Vermeer, fiecare in felul sau, au dus realismul si drama vietii la extreme. Pictura religioasa si cea istorica are putina trecere aici, in favoarea unor noi genuri precum natura moarta, scenele din viata de zi cu zi si a peisajelor.
"Chitarista" (1672) de Johannes Vermeer
"Uniunea Pamantului cu Apa" de Peter Paul Rubens
Noul stil artistic nu a primit numele de Baroc pana in secolul XIX. Pentru 200 de ani a fost vazut ca si un simplu Clasicism Post-Renascentist. Pionierii Barocului au fost Caravaggio, marele foto-realist, care lucra in Roma si Annibale Carracci, fundatorul peisajelor din traditia clasica, in Bologna.
"Lautarul" (1596) de Caravaggio
Inocenta si pudica "Lautareasa" a lui Orazio Gentileschi este profund diferita de "Laurarul" lui Caravaggio a carui buze se intredeschid in chemari provocatoare si a carui farmec inspaimanta prin decaderea placerii oferite spre vanzare, o tinerete menita sa se ofileasca precum florile din pictura. Orazio Gentileschi a fost un splendid artist, sensibil dar cu un caracter puternic.
"Lautareasa" (1610) de Orazio Gentileschi
Artemisia Gentileschi, fica lui Orazio Gentileschi, a fost una dintre primele femei artiste importante. Cum in acea vreme femeile erau excluse de la lectiile de pictura cu modele nud care au stat la bazele pregatirii academice traditionale, erau intr-un dezavantaj vadit. Artemisia Gentileschi a fost o artista foarte talentata, aproape la fel de pasionala si puternica ca si tatal sau dar mai apropiata in natura de Caravaggio. Ca si oricare alta femeie artist din epoca sa, Artemisia s-a luptat cu cultura in care traia si care vedea femeia inferioara barbatului. Tablouri precum "Autoportret ca si Alegoria Picturii" ne fac sa vedem o alta latura a ei, feminina si suava, diferita de cea caravaggiala, intensa si pasionala. Alte femei artiste din perioada baroca au fost Rachel Ruysch (1664 - 1750), renumita pentru buchetele sale si Judith Leyster (1609 - 1660).
"Autoportret ca si Alegoria Picturii" (1630) de Artemisia Gentileschi
Femeia in arta si in viata
Femeia nu are varsta. Femeia are un trup, un status, o culoare a pielii, o etnie, o religie, o cultura si un suflet. Dar nu are varsta. Femeia se defineste prin epoca in care traieste si prin cei care o iubesc. Femeia arareori se iubeste pe sine si arareori se intelege. De ce? Poate pentru ca are atatea functii si atatea lucruri de dus la capat incat multidimensionalitatea ei e greu de cuprins in cuvinte.
"O frumusete eleganta" de William Clarke Wontner (1857 - 1930)Iubita, sotie, mama, bunica, prietena, artista, om de stiinta, femeie... si ar mai fi multe. Picasso a vazut femeia fatala si multifatetica, Dali a vazut-o atat de complexa incat a renuntat a mai intelege fiecare particica in parte si a iubit intregul. Femeia danseaza in istorie sub semnul transformarii si al devenirii, caci fiecare celula de viata cere de la ea sa fie altcineva. Barbatul nu e atemporal: razboinicul si vanatorul s-au transformat de-alungul timpului in barbatul care petrece multe ore la birou, are salar bun si ne face sa radem. Femeia insa ramane sotie si mama inainte de toate..jpg)
"Femeie in fotoliu" (1913) ---------------------------- "Cap rafaelesc explodand"
Pablo Picasso ----------------------------- Salvador Dali
Femeia e supusa vicisitudinilor modei. In trecut, femeia durdulie era cea mai cautata pentru ca simboliza longetivitate, sanatate si o masinarie de facut copii cu garantii. In prezent femeia-schelet are cea mai mare trecere pentru ca medicina a avansat suficient pentru ca un corp firav sa ajunga la batranete. Ceea ce nu intelege femeia moderna e artificialul intregii situatii prezente. Ceea ce vrea sa faca femeia moderna e sa stearga cu buretele milioane de ani de evolutie. Ceea ce spera femeia moderna e ca intr-o zi sa se descopere o dieta-minune si chirurgiei estetice sa-i scada pretul. Ceea ce nu stie femeia moderna e ca fiecare corp e individual, fiecare corp e prins in radacini genetice si ca oricat l-ai cioparti si pedepsi, el ramane acelasi. Ceea ce ar trebui sa faca femeia moderna e sa invete sa se iubeasca pentru ceea ce este si nu pentru ceea ce moda vrea sa faca din ea, sa isi imbratiseze radacinile, sa inteleaga ca fiecare femeie are un corp cu o constitutie diferita, ca genetica nu poate fi invinsa, ca singurul remediu natural e de a ne accepta propriul corp, de a-l iubi si ingriji, pentru ca nu avem decat unul.
"Tanara sotie" (1840) de Alexei Vasilievich Tyranov (1801- 1859)Nu cred ca exista pe lumea asta femeie care sa fie in totalitate multumita de corpul ei, dar statistic vorbimd, numarul femeilor care raman singure pentru ca nimanui nu-i place de ele, e foarte mic. Fiecare sac are petecul lui. Ceea ce tie nu-ti place altuia poate sa-i placa mult. Uimitor e ca daca ne uitam la femeile din aceste tablouri, fiecare in parte e frumoasa, nu pentru ca e perfecta, ci pentru ca in fiecare pictorul a descoperit ceva frumos. Nu toti suntem pictori, dar toti stim sa citim printre randuri.
"Marie Antoinette à la Rose" - Élisabeth Vigée-Lebrun (1755 - 1842)Ceea ce e si mai surprinzator e ca invatam sa traim cu o anumita inaltime, cu o anumita boala, dar ne este foarte greu sa invatam sa traim cu cateva kilograme in plus. Mai rau de atat e faptul ca incercam in moduri atat de stupide sa scapam de ele incat ajungem sa ne debilitam corpul pana la suferinta. La ce bun toate astea? Pentru a fi in pas cu o moda careia nu-i pasa de noi si de sanatatea noastra?
Nuferii indragostiti ai lui Monet
Se pare ca sunt in perioada mea nuferie, pentru ca ieri am tinut neaparat sa merg la Gradina Botanica sa vad nuferi infloriti si mai apoi m-am rasfatat cu gradina lui Monet. Nuferii sunt plantele cu cele mai multe semnificatii in mitologie, simbolizand: forta de creatie, nemurirea, sanatatea, gloria sau pacea sufleteasca. Pentru vechii egipteni nuferii erau cele mai frumoase flori iar legenda spune ca soarele a rasarit prima data dintr-o floare de nufar.
"Lacul cu nuferi" (1897) de Cloude MonetThe Art Museum Princeton University, Princeton, New Jersey USA
Claude Monet (1840-1926), pictor impresionist francez, a pictat o serie de aproximativ 250 de 
tablouri in care apareau nuferii, salciile si podetul japonez din gradina sa de la Giverny. Se crede ca aceasta serie este un studiul al luminii in diferite anotimpuri si diferite ore ale zilei. Exista insa aceia care vad mai mult in mostenirea lasata de Monet. E posibil ca aceste picturi sa aiba un substrat romantic iar reflexia nuferilor in apa sa simbolizeze oglindirea artistica a iubirii lui Monet pentru Alice Hoschede. Seria nuferilor evolueaza in paralel cu relatia celor doi. In acelasi timp, nuferii pot simboliza nimfe, doua femei dragi lui Monet care au murit.
tablouri in care apareau nuferii, salciile si podetul japonez din gradina sa de la Giverny. Se crede ca aceasta serie este un studiul al luminii in diferite anotimpuri si diferite ore ale zilei. Exista insa aceia care vad mai mult in mostenirea lasata de Monet. E posibil ca aceste picturi sa aiba un substrat romantic iar reflexia nuferilor in apa sa simbolizeze oglindirea artistica a iubirii lui Monet pentru Alice Hoschede. Seria nuferilor evolueaza in paralel cu relatia celor doi. In acelasi timp, nuferii pot simboliza nimfe, doua femei dragi lui Monet care au murit.Giverny este un satuc asezat pe malurile Senei la numai 80km de Paris. Monet l-a remarcat din tren si s-a hotarat in mod spontan ca vrea sa locuiasca acolo. A inchiriat o casa pe care in 1890, cand a avut suficienti bani a cumparat-o si a transformat lacul din apropiere in gradina pe care vrea sa o picteze. La inceput Monet a modelat gradina cu propriile sale maini, fiind la fel de pasionat de gradinarit ca si de pictura. Ulterior, cand banii nu au mai constituit o problema a angajat sase gradinari. Gradina este compusa din doua parti: gradina cu flori de langa casa si gradina orientala cu podetul japonez si faimosul lac cu nuferi de partea cealalta a strazii.
Gradina lui Monet de la Giverny azi
"Nuferi (Nori)" (1903) de Claude Monet
Colectie privata
In 19 iunie 2007, una dintre picturile cu nuferi de Monet se vindea pentru $18.5 milioane. In 24 iunie 2008, o alta pictura cu nuferi se vindea pentru $41 milioane.
"Nuferi" (1917 - 1919) de Claude Monet
Podetul japonez al lui Monet de la Giverny
Casa lui Monet de la Giverny
Sunt femeile care citesc periculoase?
Istoria nu diferentiaza sexe. Oamenii o fac.
Pentru mult prea multe secole femeilor li s-a negat un drept fundamental, dobandit de la insasi Mama Evolutie: dreptul de a citi. Intr-o societate dominata de barbati in care educatia avea tinte foarte precise, femeia si cartea au avut oarecum o soarta comuna. Odata cu Gutenberg, cartea a devenit o noua forma de comunicare virtuala intre autor si cititor, mult mai accesibila decat inainte. Evident, potentialul tiparului a fost vazut inca de la inceput, dar au existat mereu aceia care au considerat aceasta forma de comunicare "periculoasa". La fel de "periculoase" au fost vazute si femeile care doreau sa traiasca pe picior de egalitate cu barbatii, sa citeasca si sa stie ceva mai mult decat sa dea cu matura, sa puna ciorba pe masa si sa fie o masina de facut copii. Intre timp femeile citesc, detin pozitii inalte, escaladeaza munti, scriu carti, fac plaja nud, mai citesc, conduc masini, voteaza, sunt oameni de stiinta, mai citesc un pic, pentru ca da, femeile au ajuns in prezent sa citeasca, paradoxal, mai mult decat barbatii... si inca dau cu matura in casa, inca pun ciorba in farfurie si inca fac copii. Oare unde era pericolul?
"Tanara citind" (c. 1776) de Jean Honore Fragonard (1732-1806)Ulei pe panza
82 x 65 cm
National Gallery of Art, Washington
"Tanara citind" de Jean Honore Fragonard (1732-1806), pictor francez rococo, nu este un portret ci o evocare. Miscarile rapide de pensula si felul in care culorile si liniile devin forme si dau viata unei fete care citeste cuminte, nu tulbura intr-u nimic pacea care domneste in incaperea aproape austera. Pozitia dreapta si aerul de degajare pe care il denota mana sprijinita de manerul fotoliului par a fi in contrast. In schimb eu vad aici o tanara care nu admite compromisuri si care vrea sa faca din aceasta experienta una trascedentala si memorabila. Corect si frumos, asa as descrie eu scena aceasta. Perna si funtitele de un roz dulce si feminin, poate un pic copilaresc si rochia de un galben apetisant sunt elemente care contribuie la fericirea fetei. E ca si cum aceasta tanara s-ar fi aranjat din timp pentru intalnirea cu cartea iar acum vrea sa savureze fiecare moment in aceasta companie selecta si rara.
Testele cu raze X au demostrat ca original exista o alta imagine pe panza "Fetei citind". Fragonard a ales insa sa o acopere, lasandu-ne in schimb mostenire acesta tanara, ca un simbol al femeii noi care inlocuieste femeia veche.
Ingres si moda
Daca Jean Auguste Dominique Ingres (1780 – 1867), pictor francez neoclasi)
c, ar trai in prezent, probabil al fi fashion designer, fotograf sau fotomodel, nu atat pentru ca asta si-ar dori ci pentru ca la asta ar fi foarte bun, asa cum nu i-a placut sa picteze portrete la comanda (prefera tablourile cu motive istorice) dar pentru ele a ramas in istoria artei. Ingres a inteles moda, materialele si podoabele vremii sale mai bine decat oricine altul. Varietate culorilor si a modelelor, senzualitatea femeii din spatele hainelor, un anumit simt de conservare care te obliga sa fi in pas cu o moda in continua schimbare, toate acestea sunt detalii pe care le putem aprecia in picturile lui Ingres. Privind tablourile lui, nu suntem coplesiti atat de admiratie fata de talentul artistic al lui Ingres cat de o nevoie organica, vitala si profunda de a atinge materialele stralucitoare, atat de reale.
c, ar trai in prezent, probabil al fi fashion designer, fotograf sau fotomodel, nu atat pentru ca asta si-ar dori ci pentru ca la asta ar fi foarte bun, asa cum nu i-a placut sa picteze portrete la comanda (prefera tablourile cu motive istorice) dar pentru ele a ramas in istoria artei. Ingres a inteles moda, materialele si podoabele vremii sale mai bine decat oricine altul. Varietate culorilor si a modelelor, senzualitatea femeii din spatele hainelor, un anumit simt de conservare care te obliga sa fi in pas cu o moda in continua schimbare, toate acestea sunt detalii pe care le putem aprecia in picturile lui Ingres. Privind tablourile lui, nu suntem coplesiti atat de admiratie fata de talentul artistic al lui Ingres cat de o nevoie organica, vitala si profunda de a atinge materialele stralucitoare, atat de reale.Gesturile femeilor lui Ingres sunt desprinse dintr-un timp si spatiu si dintr-o varsta caracteristica fiecareia. Pictura lui Ingres urmeaza in linii exacte moda vremurilor cu o religiozitate clasica. Obiectele casnice si oglinzile imense care tradeaza si mai multa frumusete debordeaza de un detaliu coplesitor.
"Baronesa Betty de Rothschild" (1848) de J. A. Dominique Ingres
Colectie privata, Paris
"Contesa de Haussonville" (1845) ------------------------------- "Madame Moitessier" (1856)
Colectia Frick ---------------------------------------------------------- National Gallery, Londra
Ingres ne atrage in picturile sale, ne momeste cu rochii superbe, cu bijuterii, cu dentele si matasuri elegante. Ingres nu are mila de noi. Ne cheama intr-o lume pasnica, unde fiecare lucrusor e la locul lui, unde femeile zambesc pe ascuns, dar zambesc, unde normele impuse de societate sunt severe, unde corsetele scot suflarea din tine, dar nu totusi inainte de a-ti da in schimb o fericire ascunsa in fosnete de rochii grele si scumpe de matase.
"Marea Odalisca" detaliu (1814) de Jean Auguste Dominique Ingres
Muzeul Louvre, Paris
"Marea Odalisca", una dintre cele mai cunoscute picturi de Ingres este un tablou de o frumusete coplesitoare. Poate ochiul ne tradeaza in primul moment si privirea ne este atrasa asupra trupului dezbracat de un alb imaculat (se vede ca Chanel nu inventase inca moda bronzului). Insa Ingres isi ramane credincios sie insuri si ne rasfata pe noi cu niste draperii superbe iar pe fata cu materiale moi pe care sa isi odihneasca trupul. Voalul plin de detalii al turbanul este singurul vesmant la care aceasta tanara pare a nu fi dispusa sa renunte, pentru ca turbanul ii protejeaza integritatea. Ea nu e aici pentru o expozitie. Privirea calma dar plina de speranta a fetei, deloc surprinsa de prezenta noastra inoportuna, contrasteaza cu dinamismul intregului corp zvel, cu o curbura a spatelui care pare ca nu se mai termina - Odalisca avea trei vertebre in plus fata de noi. Ochii mari, lipsiti de gene (tipic Ingres), tradeaza o curiozitate greu stapanita. Poate Odalisca isi asteapta de o vreme iubitul... Oh, noi nu suntem el...
"Marea Odalisca" (1814) de Jean Auguste Dominique Ingres
Muzeul Louvre, Paris
O alta pictura de Ingres care imi place mult este portretul Domnisoarei 
"Domnisoara Caroline Riviere" (1806) de J. A. Dominique Ingres
Muzeul Louvre, Paris
Parcul Leonardo Da Vinci. Si geniile mor...
... dar genialitatea lor ramane cu noi.
"Vitruvian Man" (1487) de Leonardo Da Vinci
Poate doar cincisprezece dintre picturile lui Leonardo Da Vinci (1452 – 1519) au supravietuit pana in ziua de azi. Aceasta se datoreaza unei constante experimentari cu noi tehnici si a posterioarei distrugeri din partea artistului. Cu toate aceastea, cele cateva picturi impreuna cu caietele care contin schite, diagrame stiitifice si ganduri personale asupra naturii picturii, au constituit o mostenire importanta pentru generatiile de artisti care i-au urmat.
"Lady with an Ermine" - Leonardo da Vinci
Leonardo Da Vinci este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari pictori ai tuturor timpurilor, dar a fost de asemenea poet, muzician, filosof, inginer, arhitect, matematician, anatomist, inventator, arhitect si botanist. Leonardo Da Vinci a trecut Alpii calare pe magar in 1516 pentru a servi la curtea lui François I, regele Frantei. Château du Clos Lucé din Amboise (Franta) a fost locuinta lui Leonardo in ultimii trei ani de viata. In prezent, castelul de pe Valea Loirei gazduieste un muzeu insa e pe punctul de a deveni primul centru cultural si intelectual din lume, prin deschiderea "Parcului Leonardo Da Vinci". Astfel, Leonardo va fi primul artist care va avea un parc de distractii.
Château du Clos Lucé din Amboise (Franta)
In Château du Clos Lucé vizitatorul poate admira recreatii ale inventiilor lui Da Vinci precum un leu mecanic in marime naturala care isi deschidea pieptul pentru a dezvelii flori de lis, simbolul regalitatii franceze. Dupa aproape 500 de ani, acest leu este readus la "viata". De asemenea, o reproducere a camerei unde Da Vinci a pictat Mona Lisa este gazduita in castel. Parte din gradinile castelului au fost transformate in "Gradinile Leonardo" unde peste 300 de specii din operele lui Leonardo pot fi gasite. François Saint Bris, directorul muzeului de la Clos Lucé are planuri marete. Vrea sa transforme muzeul in cel mai important loc din Europa pentru explorarea tuturor aspectelor Renasterii, de la muzica la stiinta, de la Leonardo, la Machiavelli, la Shakespeare.
"Studiul capului Ledei" (1505-7) de Leonardo Da Vinci
Ranasterea a fost o perioada de evolutie culturala. Pictori remarcabili pecum Michelangelo si Leonardo Da Vinci au creat unele dintre cele mai faimoase opere de arta. Dante Alighieri a scris "Divina Comedie", filosofi precum Niccolo Machiavelli si Michel de Montaigne au facut salturi gigante in domeniul politic si social, slefuind pas cu pas notiunea europeana de societate si conditia umana.
"Studiu asupra maninilor si bratelor" (1474) de Leonardo Da Vinci
Imaginea Renasterii care se desprinde din cartile de istorie este una extrem de pozitiva, o luminita nascuta din marea intunecata a Evului Mediu. Dar Renasterea nu a fost doar lapte si miere. In timp ce europenii se eliberau de cruzimea si superstitia secolelor trecute, au redescoperit sclavia. Renasterea a adus multora bogatie iar a avea sclavi era chestiune de prestigiu. Exploratorii au descoperit pamanturi noi, iar cand au gasit populatie nativa, au cautat intelepciune in textele antice. Aristotel sustinea ca sclavia este parte din ordinea naturala a lucrurilor, o forma de guvernare propice pentru oameni care sunt incapabili mental sa se autoguverneze. Astfel sclavia a fost justificata si si-a gasit o portita intunecata intr-o epoca luminata.
"Francis I al Frantei primind ultima suflare a lui Leonardo Da Vinci" (1818) de Jean Auguste Dominique Ingres (1780 – 1867)
In urma analizei amprentelor lui Leonardo Da Vinci, singurele indicii asupra originii geniului renascentist, s-a ajuns la concluzia ca avea radacini arabe. Amprentele sunt unice si nu se schimba de-alungul timpului, dar exista o legatura intre ele si distribuirea pe zone a populatiei. Aceasta descoperire sustine ipoteza lui Vezzosi potrivit careia mama lui Leonardo nu era o taranca din partea locului asa cum se credea initial, ci o sclava din Orietul Mijlociu. Tata lui Leonardo, Ser Piero Da Vinci, avea o sclava araba pe numa Caterina. Potrivit aceluiasi Vezzosi, in Toscana secolului XV era comun sa ai sclavi din Orientul Mijlociu. In 1452, anul nasterii lui Leonardo, o lege a fost data in Florenta prin care se acorda si mai multa putere proprietarilor de sclavi asupra "proprietatilor" lor. La scurt timp dupa ce aceasta lege a fost data, Ser Piero Da Vinci a casatorit-o pe Caterina cu un unul dintre muncitorii sai. Nu insa inainte ca aceasta sa fi dat nastere unul baiat pe nume Leonardo. Copiii sclavilor erau nascuti oameni liberi. Mai mult chiar, daca erau si ai proprietarului sclavului respectiv, erau crescuti ca si copii legitimi.
Leonardo Da Vinci
De origine araba sau nu, Leonardo Da Vinci ramane un geniu si una dintre cele mai impunatoare figuri din istoria omenirii. Operele sale au devenit simboluri, inventiile sale o oglinda a ceea ce lumea ar fi putut fi cu mult inainte de a deveni. "Mona Lisa" lui Da Vinci este cea mai cunoscuta si importanta pictura a tuturor timpurilor. Pentru a nu o cunoaste pe Mona Lisa, trebuie sa o eviti la greu. De la tricouri, la cani si postere, ea si Vitruvian Man sunt icoane culturale ale timpurilor in care traim, o punte solida peste 500 de ani de istorie.
Natura moarta si maestrii olandezi
Natura moarta s-a gasit a fi la sine acasa in Olanda protestanta a secolului XVII. Recent iesita de sub dominatia spaniola, Olanda isi intarea noua religie, care prin opozitie cu vechiul catolicism, interzicea adorarea de icoane. Astfel, artistii locului, care dintotdeauna isi castigasera painea pictand in mare parte doar scene religioase, au dintr-o data putine oportunitati de a-si mai vinde tablourile. Si ce faci cand Domnul Zeitgeist iti sta in spate? Te adaptezi si te reorientezi. Si asta au facut si pictorii olandezi. Au luat cu ei in desaga pe acest drum al victoriei inca nemirosite ceea ce aveau si ei in ograda: minutiozitatea detaliului, realist pana la sange si simbolurile ascunse ale limbajului secret al artistilor, elemente ce s-au dovedit a fi foarte pe gustul noii burghezii care de acum incolo avea sa dicteze soarta picturii olandeze. La aceste schimbari politice si economice a mai contribuit si tulipmania, noul hobby al olandezului secolului XVII aflat pentru prima data fata in fata cu laleaua de care avea sa se indragosteasca iremediabil si complet. Iar odata cu laleaua, horticultura insasi avea sa capete un nou inteles.
"Masa bogata cu papagal" (1655) de Jan Davidsz de Heem (Utrecht, 1606 - Antwerp, 1684)
The John and Marble Ringling Museum, Sarasota
The John and Marble Ringling Museum, Sarasota
Natura moarta ca si celelalte genuri de pictura se obisnuia sa se vanda in piata. "Da-mi si mie un Rembrandt, da, da, si un Ruben! Ah, mi-a mai ramas niste maruntis! Tine aici si vezi daca imi ajunge si de un Jan Davidsz de Heem. Ala e bine!" Rareori se faceau comisioane. Astfel, artistul putea alege dupa bunul sau plac subiectul si compozitia. Cu putin noroc, dadea la targ peste un burghez de prima generatie imbogatit pe mare sau din bulbi de lalele caruia pictura sa ii faca cu ochiul.
"Natura moarta" (1658) de Willem Kalf (Rotterdam,1622 - Amsterdam, 1693)
Muzeul Thyssen-Bornemisza, Madrid
Muzeul Thyssen-Bornemisza, Madrid
Intre 1650 si 1660 cand Amsterdamul a devenit capitala sociala, politica si financiara a Olandei, pictorii de natura moarta precum Willem Kalf si Abraham Van Beyeren au produs scene impunatoare care depictau fructe exotice importate si scumpe obiecte din portelan chinezesc, sticla venetiana, potire si tavi de argint, lucind int-o atmosfera feerica care reorienta atentia pe functia estetrica si decorativa a artei.
"Natura moarta de banchet cu soarece" de Abraham Van Beyeren (Haga, 1620 - Rotterdam, 1690)
County Museum of Art, LA
County Museum of Art, LA
Natura moarta prin definitie este un gen de pictura care trateaza in mare parte cu obiecte inanimate naturale precum mancare, flori, plante, pietre, scoici sau facute de om: pahare, farfurii, carti, bijuterii, pipe, monezi, intr-o combinatie artificiala. Artistii olandezi din Epoca de Aur au ridicat pe culmile gloriei scenele cu mese imbelsugate de banchete, bucatarii si bunatati servite la micul dejun. Aceste delicatese sunt atat o reprezentare literala a pranzurilor burgheze cat si un semn de exclamare care aminteste de evitarea exceselor.
+Natura+moarta+(Mus%C3%A9e+du+Louvre).jpg)
"Natura moarta" de Jan Davidsz de Heem (1606-1684)Muzeul Louvre, Paris
Jan Davidsz de Heem
"Natura moarta cu banchet si peisaj" de Jan Davidsz de HeemMusée des Beaux-Arts, Montréal
Din 1600 picturile cu flori devin o categorie separata a naturii moarte. Simbolismul florilor a evoluat inca din leaganul crestinatatii. Trandafirul o simbolizeaza pe Fecioara Maria, transcendenta, pe Venus, iubirea; crinul pe Fecioara Maria, virginitatea, sanul femeii, puritatea mintii si dreptatea; laleaua simbolizeaza nobletea (oare de ce nu vine asta ca o surpriza?); floarea soarelui - iubirea divina, credinta; violeta simbolizeaza modestia si umilinta; macul - puterea, somnul, moartea. Si insectele sunt litere ale acestui alfabet ascuns sub straturi de pictura: fluturele reprezinta transformarea si invierea, libelula - transcendenta si furnica intruchipeaza munca si grija pentru recolta.
"Natura marta cu flori" (1723) de Jan van Huysum (Amsterdam, 1682-Amsterdam, 1749)
Rijksmuseum, Amsterdam
Rijksmuseum, Amsterdam
Contrar majoritatii, Jan van Huysum a tinut sa picteze in urma unui minutios studiu asupra naturii. Se spune ca o data chiar a scris o scrisoare unui client prin care ii comunica ca tabloul nu va fi gata pana peste un an datorita imposibilitatii de a gasi in acea epoca a anului un trandafir galben fara de care nu putea termina pictura. Jan van Huysum si-a castigat reputatia datorita buchetelor elegante si inovative care combinau flori din toate anotimpurile anului, in diferite stadii, de la boboc pana la floare ofilita. Prin tablourile sale a tinut nu doar sa incante privirea ci si sa ofere o lectie de botanica si sa cheme la credinta, fapt subliniat prin pictarea de versete din Biblie pe vazele cu flori.
"Vaza cu flori la marginea gradinii" (1730) de Jan van Huysum (1682-1749)
French & Company, Inc., New York
French & Company, Inc., New York
"Natura moarta cu flori si fructe" (cca. 1635) Jan Davidsz Heem (1606-1684)
Rijksmuseum, Amsterdam
Rijksmuseum, Amsterdam
Nacut in Utrecht (Olanda), Jan Davidsz Heem a studiat cu maestrii olandezi. In 1636 insa se muta in Antwerp (Belgia), unde avea sa ramana aproape toata viata. E aici unde scenele baroce de banchet burghezesc ating maturitatea. Opera sa a format o punte intre traditia olandeza si belga in domeniul naturii moarte si de aceea ambele scoli il accepta in sanul lor.
"Natura moarta cu flori" (cca. 1700) de Rachel Ruysch (Haga, 1664 - Amsterdam, 1750)
"Echipament de vanatoare" (1664) de Willem van Aelst (Delft, 1627 - Amsterdam, 1683), Nationalmuseum, Stockholm
Willem van Aelst, profesorul lui Rachel Ruysch, a fost un important pictor de flori si trofee de vanatoare. Aceste trofee cat si picturile in care apareau pasari si animale vii creau o atmosfera aristocratica a vietii din afara oraselor.
O alta forma de natura moarta era cea in care apareau obiectele caracteristice unei meserii. Un astfel de tablou asezat in holul de la intrare aducea prestigiu si era mandria posesorului.
O speciala atentie era acordata picturilor vanitas (gol) in care apareau carti, ceasuri, impresionate aranjamente florale, statui, vaze, monede, bijuterii, instrumente muzicale si stiintifice, obiecte din argin si sticla, etc. ce simbolizau trecerea timpului. Un cap de mort, un ceas de buzunar, o lumanare arzand sau o carte cu paginile deschise erau un mesaj moralizator la efemeritatea placerilor carnale. Uneori insasi fructele erau pictate stricate sau florile ofilite, in acelasi semn de prostest. Stridiile erau simbol al desfraului. Aceste picturi invitau la meditatie asupra efemeritatii vietii, a inutilitatii placerii, a iminentei mortii si incurajau la un punct de vedere sobru asupra lumii.
"Banchet cu placinta" (1635) de Willem Claesz Heda (Harleem, 1593/1594 - Harleem, 1680)
"Natura moarta vanitas cu instrumente" (cca. 1661) de Cornelis de Heem (Leiden, 1631 - Antwerp, 1695)
Rijksmuseum, Amsterdam
Rijksmuseum, Amsterdam
Alegoria era si ea la moda in Olanda secolului XVII. Sub influenta olandeza, pictorii belgieni, la fel ca si cei nemti, francezi sau spanioli, s-au lasat luati de valul frumoaselor tablouri si au facut din ele o moda europeana. Cele cinci simturi, cele patru anotimpuri, continentele sau elementele esentiale, etaland o zeita sau o figura alegorica inconjurata de obiectele naturale sau facute de mana omului erau un deliciu pentru iubitorii de arta ai vremii asa cum continua sa fie si astazi. Dar lucrurile nu se opreau aici. Multi colectionari doreau sa aiba o pictura cu propria colectie. Aceste tablouri se numesc picturi-galerii si sunt adesea infrumusetate in mod exagerat. Multe dintre aceste galerii se pastreaza in ziua de azi in muzee.
"Portretul alegoric al unui artist" (cca. 1680-85) atribuit lui Michiel van Musscher (Rotterdam, 1645 - Amsterdam, 1715)
.jpg){kind=link}
